Citeste pana la capat, nu fugi inainte:


Am învăţat că ....ar trebui să mă bucur că Dumnezeu nu-mi dă chiar tot ce cer .
Am învăţat că ....banii nu pot cumpăra "clasa" (stil) .
Am învăţat că ....micile întămplări zilnice fac viaţa spectaculoasă.
Am învăţat că ...sub scutul cu care ne acoperim, e cineva care vrea să fie apreciat şi iubit.
Am învăţat că .... Dumnezeu n-a făcut totul intr-o zi . Ce m-ar face sa cred ca eu pot?
Am învăţat că ... ignorând faptele, situaţia nu se schimbă; mai mult, nici nu se rezolvă.
Am învăţat că ....dacă îţi faci planul să te răzbuni pe cineva, nu faci decât să-i permiţi să continue să te rănească.
Am învăţat că ....dragostea, nu timpul, vindecă toate rănile .
Am învăţat că ...cea mai uşoară cale de a mă împlini ca persoană, este să mă înconjur de oameni mai deştepţi decât mine.
Am învăţat că .... toţi oamenii noi pe care-i întâlneşti merită să fie salutaţi cu un zâmbet .
Am învăţat că .... nimic nu e mai dulce decât să dormi alături de bebeluşii tăi, şi să le simţi respiraţia pe obraz.
Am învăţat că ....până nu te îndrăgosteşti, nimeni nu-ţi pare perfect.
Am învăţat că ....viaţa e uneori grea, dar eu sunt mai tare !
Am învăţat că ...ocaziile nu sunt niciodată pierdute; altcineva le va lua pe cele pe care tu le-ai omis.
Am învăţat că ....dacă nutreşti amărăciunea din suflet, fericirea se ascunde de tine.
Am învăţat că ...aş vrea să fi spus celor dragi că îi iubesc înainte de a fi prea târziu...
Am învăţat că ....ar trebui să avem vorbe blânde şi tandre, căci mâine s-ar putea să fim nevoiţi să le înghiţim!
Am învăţat că ....zâmbetul e un mijloc foarte ieftin de a arăta mai bine.
Am învăţat că .... nu pot schimba felul în care percep unele lucruri, dar pot schimba acele lucruri.
Am învăţat că .... în momentul când noul tău născut îţi prinde degetul mic cu pumnuleţul lui, eşti legat pe viată.
Am învăţat că .... cu toţii dorim să ajungem pe vârful muntelui, însă toată fericirea şi plăcerea stă în procesul însuşi al urcuşului.
Am învăţat că ...cel mai bine e să dăm sfaturi numai în doua circumstanţe: când ni se cer, şi când e o situaţie de viată şi moarte .
Am învăţat că .... cu cât am mai puţin timp, cu atât înfăptuiesc mai multe.

Dezrobirea romilor

Obiectivele principale ale programului

Ø Creşterea sentimentului de solidaritate al tinerilor, în sensul apartenenţei la un unic spaţiu, Europa
Ø Implicarea activă a tinerilor în toate domeniile vieţii sociale
Ø Creşterea spiritului de iniţiativa, solidaritate şi antreprenorial al tinerilor
Ø Includerea în program a tinerilor cu posibilitate / oportunitate redusă
Ø Se estimează că între 50 si 75% din populaţia României nu ştie nimic despre sclavie**. Manualele şcolare de istoria romanilor abia menţionează "dezrobirea", fără însă a da vreo explicaţie. Pe de altă parte, toţi românii ştiu ca negrii au fost sclavi în America.

Robia/sclavia romilor.



Se considera ca aceasta situaţie este inacceptabilă. Într-un fel, este de înţeles că istoricii românii au motive să nu menţioneze acest capitol ruşinos din istoria ţării prea des. Toate manualele de istorie şcolara au ca moto "românii au dus numai războaie de apărare" şi "românii nu au făcut rău la nimeni". Chiar termenii folosiţi cauzează uneori confuzie, de natură să diminueze gravitatea situaţiei. Se vorbeşte despre "rob" în loc de "sclav" şi de "dezrobirea ţiganilor" în loc de "abolirea sclaviei în Moldova şi Ţara Românească". Deşi corect din punct de vedere istoric, termenul robie este mai cosmetic şi amestecat de unii oamenii cu termeni ca iobag, şerb etc. termeni şi aşa destul de neînţeleşi de către unii oameni. Deşi situaţia ţăranilor iobagi se înrăutăţeşte din secolul al XIV-lea până în secolul al XVIII-lea şi ajunge foarte aproape de sclavie, ei nu au fost niciodată sclavi ca romii, adică fără personalitate juridică, făcând parte din bunurile stăpânului. În limbajul modern, termenul "sclav" este mai potrivit decât sinonimul său "rob".



Robia (sclavia) a fost una din realităţile sociale care a ţinut de specificul rasial în perioadele istoriei premoderne şi care a persistat până la jumătatea secolului al XIX-lea. Pe toate continentele, sclavia modernă a fost un mod de existenţă care a ţinut de mentalul colectiv al timpului. Nici Principatele Române nu au făcut excepţie de la realitatea sclaviei, aici romii fiind timp de jumătate de mileniu robi ai statului, Bisericii şi particularilor. Dezrobirea romilor a fost unul din principalele puncte ale modernităţii, ale liberalismului şi intelectualilor aboliţionişti români din prima jumătate a secolului al XIX-lea. În 1855-1856, ultimii romi sclavi particulari din Principatele Române deveneau oameni liberi, robia intrând în istorie.



De la emanciparea romilor din 1855-1856, au trecut 151 de ani, răstimp în care condiţia acestei minorităţi s-a îmbunătăţit constant, în conformitate cu cursul general al timpului. Ţiganii, veniţi în spaţiul românesc începând cu secolul al XIII-lea din nord-vestul Indiei, au început să înveţe carte şi să urce în ierarhia socială. Date atestate de istoricul Viorel Achim de la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" din Bucureşti, care schiţează cadrul cult "Robia ţiganilor a durat în Ţările Române aproximativ 6 secole, de la venirea acestei populaţii de origine indiană pe teritoriul României şi până la mijlocul secolului al XIX-lea. Ţiganii au fost robi ai statului, ai mănăstirilor sau ai boierilor. Robia a fost o instituţie bine precizată în cadrul societăţii medievale şi moderne româneşti, legile fiind foarte clare în ceea ce priveşte condiţia robului: drepturile, mai bine zis lipsa de drepturi, tratamentul său. Moldova şi Muntenia au moştenit această instituţie în perioada modernă. În jurul anului 1830 a început procesul de modernizare şi unul dintre vestigiile trecutului la care intelectualitatea românească se raporta era robia. Aceasta era inacceptabilă pentru societatea pe care ei voiau s-o formeze atunci. Ideea abolirii robiei şi-a făcut loc cu greu în societate, primele cereri în acest sens au apărut pe la 1837-1838. Până atunci, nimeni nu şi-a pus această problemă, a emancipării unei populaţii atât de numeroase. În 1845, în ajunul revoluţiei de la 1848, ideea dezrobirii ţiganilor a mai prins oarecum."

Argumentele umanitare pentru desfiinţarea robiei au avut un slab ecou în rândul deţinătorilor de robi. Atunci, aboliţioniştii români au mizat pe eficienţa economică a acestei instituţii. Intelectuali ca Mihail Kogălniceanu ori Ion Cîmpineanu, acesta din urmă fiind primul boier care şi-a eliberat robii în 1837, au dus campanii aboliţioniste înverşunate în presă şi în intervenţiile publice. Viorel Achim arată tactica folosită de aboliţionişti pentru convingerea proprietarilor de robi să-i elibereze: "Existau numeroase rezerve în legătură cu abolirea robiei, întrucât marea boierime stăpânitoare de robi nu voia să renunţe la această condiţie, de stăpâni de robi, chiar dacă datele economice ar fi trebuit să-i încurajeze în a acorda libertate robilor lor. Mai precis, robia nu era rentabilă. Unul dintre argumentele pe care intelectualii români aboliţionişti l-au folosit a fost tocmai acest caracter nerentabil al robiei. Întreţinerea armatei de robi de la marile curţi boiereşti costa mult mai mult decât beneficiile pe care le aducea munca acestor oameni, aparent gratuită. După 1850, boierimea română a înţeles necesitatea dezrobirii, nu neapărat din considerente umanitare, ci din raţiuni economice."

Poate unii romi în ziua de astăzi se simt ruşinaţi să afle că strămoşii lor au fost sclavi. Din contră, daca cineva trebuie să se simtă ruşinaţi atunci aceştia sunt cei care i-au adus in aceasta stare. Romii au dovedit o enormă putere prin faptul ca au supravieţuit acestor 500 de ani, şi mai mult, că au reuşit să-şi păstreze limba, tradiţiile şi identitatea ca popor. Nu de puţine ori, romii au riscat pedepse cumplite fugind de la stăpâni pentru a trăi o viaţă libera şi trebuie să fim mândri de rezistenţa care a avut loc.


Holocaustul ţiganilor.



Genocidul din România poate fi pus cu pe seama naziştilor germani. Autorităţile române şi Conducătorul Antonescu i-au deportat pe romi în Transnistria, dar măsurile anti-evreieşti, ca şi cele împotriva bulgarilor, maghiarilor şi, fireşte, romilor au început încă din anul 1933.
Deportarea romilor în Transnistria a fost întru totul opera guvernului Antonescu, nu numai ca realizare, ci şi în privinţa ideii. Înainte de regimul Antonescu, în România nu a existat o politică faţă de romi. La nivelul factorilor politici, romii nu erau văzuţi ca o "problemă". Chiar dacă erau recenzaţi ca etnie aparte, cu o limbă proprie, ei erau trataţi mai mult ca o categorie socială. În consecinţă, în acţiunea autorităţilor româneşti, romii nu au fost incluşi printre minorităţile naţionale; legislaţia în privinţa minorităţilor nu s-a referit şi la ei. Naţionalismul românesc din perioada interbelică a fost străin de atitudini şi manifestări împotriva romilor, iar politicile de românizare adoptate de guvernul Goga în 1938 şi apoi în timpul regimului de autoritate monarhică al lui Carol al II-lea nu i-au vizat pe romi. Comisariatul General al Minorităţilor, înfiinţat în 1938, nu s-a ocupat şi de romi.
În perioada interbelică, în viaţa politică din România nu a existat o "problemă ţigănească", aşa cum a existat o "problemă evreiască". Semnificative în acest sens sunt relaţiile de colaborare care au existat între unele partide politice şi politicieni români şi liderii romi. Unii lideri romi s-au înscris în aceste partide. În ajunul alegerilor parlamentare din 1937, ziarul "Ţara noastră", oficiosul Partidul Naţional Creştin, condus de Deportarea romilor nu s-a bucurat de suportul populaţiei româneşti şi au existat proteste din toate mediile. O categorie de proteste a venit din partea elitei politice sau culturale. Astfel, la 16 septembrie 1942, când deportările erau în curs, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Constantin I. C. Brătianu, a trimis mareşalului Ion Antonescu o scrisoare de protest, în care invocă argumente de natură umanitară şi morală, caracterizând deportarea romilor drept un act nejustificat şi crud, "care ne va duce cu câteva secole înapoi din istoria omenirii". Acest protest a fost un act cu caracter politic: C.I.C. Brătianu precizează că responsabilitatea pentru această decizie revine exclusiv mareşalului Antonescu şi că politica acestuia faţă de romi nu avea nimic de-a face cu politica guvernelor anterioare. El spune că "aceşti cetăţeni români nu au fost până astăzi supuşi în Statul nostru la un tratament special". Brătianu menţiona în acest context "persecuţiile şi expulzarea evreilor, ca represalii în contra coreligionarilor lor din Bucovina şi Basarabia şi sub influenţa tratamentului ce au suferit în Germania". Conducătorii Partidului Naţional Ţărănesc şi-au exprimat solidaritatea cu protestul lui Brătianu. Marele compozitor George Enescu a intervenit în persoană la mareşalul Antonescu pentru romii muzicanţi, "afirmând că pleacă şi el în caz de-i duce muzicanţii la Bug". De asemenea, conducerea unor companii, cum au fost Căile Ferate Române, de teamă că deportările se vor extinde şi la alte categorii de romi, a intervenit în favoarea angajaţilor lor de origine rromă

În anul 1942, în cadrul politicii de purificare etnică promovate de guvernul Antonescu, 300 000 de romi din România au fost deportaţi . În acest număr erau cuprinşi toţi romii nomazi, precum şi o parte dintre romii sedentari - cu toţii fiind consideraţi o "problemă" datorită modului de viaţă, sau lipsei mijloacelor de existenţă. Deportaţii reprezentau aproximativ 12 la sută din totalul populaţiei rrome din ţară.
Datorită condiţiilor de existenţă foarte dure din locurile de deportare, îndeosebi datorită foametei, frigului şi bolilor, circa 40000 dintre deportaţi au murit în Transnistria. Supravieţuitorii s-au întors în ţară, în primăvara anului 1944, o dată cu retragerea din Transnistria a Armatei şi autorităţilor române.

-- Indiferenţa / toleranţa la marginea societăţii.
-- Politica de asimilare
Acestea trebuie să formeze parte integrală a textelor şcolare, pentru că nu numai că nu trebuie să uităm noi istoria noastră, dar nici cei responsabili pentru aceste crime împotriva umanităţii nu trebuie să uite; pentru că dacă astfel de lucruri sunt uitate, ele se pot întâmpla din nou."


Aşa cum am susţinut de 1000 ori pe aici, romii trebuie să se integreze în societate, dezvoltând cultura şi limba proprie, mai ales că din statistici reale reiese că sunt peste 10% din populaţia Statului, răspândiţi aproape uniform pe întreg teritoriul.Romii, după o lungă discriminare, au dreptul la recunoaşterea ca Neam si Naţiune. De fapt, conform reglementărilor internaţionale, Romii SUNT O NAŢIUNE FĂRĂ STAT.Ţinând cont că cei mai mulţi romii din Europa sunt in România, se poate spune fără să jignim pe nimeni, că PATRIA ACTUALĂ A ROMILOR ESTE (ŞI) ROMÂNIA.